Istorie 1 ...

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.)

Cronologia Perioadei Yayoi

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.) desemnează momentul în care agricultura ia o amploare deosebită, culminând cu apariţia primelor forme de organizare politică în unele zone ale arhipelagului. Perioada a fost numită după situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oară produsele olăritului japonez realizate cu roata olarului. Această perioadă este urmată de perioada Kofun sau Yamato (cca. 300-700), trecându-se astfel într-o nouă perioadă a istoriei, protoistoria.

Perioada Kofun (Yamato) (cca. 300 - 552)

Apoximativ în anul 405, curtea japoneză a adoptat oficial sistemul de scriere chinezesc. În secolul al şaselea budismul a pătruns în ţară adus de imigranţi coreeni. Aceste două evenimente au revoluţionat cultura japoneză şi au marcat începutul unei lungi perioade de influenţă culturală chineză. De la stabilirea primei capitale la Nara (ulterior aceasta se va muta la Kyoto) în 710 până în 1867 împăraţii erei Yamato au domnit doar cu numele, aveau doar o valoare simbolică, căci puterea aparţinea nobililor de la curte, regenţilor sau shogunilor (guvernatori militari ai provinciilor japoneze).

Perioada Asuka (552-710)

Cultura şi civilizaţia japoneză a fost influenţată de China. Din China va fi adusă, începând cu anul 552, scrierea ideografică chineză. De asemenea, în secolul al VI-lea sunt introduse budismul - care începând cu anul 594 devine religie de stat, artele şi ştiinţele chineze; se adoptă calendarul chinez. Religia care a avut o influenţă considerabilă în Japonia medievală a fost budismul de origine indiană. Din budism s-a desprins zen-ul - cuvântul zen derivă din sanscrită (Dhyama) însemnând “contemplaţie”. Această ramură a budismului propune, în locul textelor sacre, atitudinea contemplativă care îl pune pe om în contact cu substanţa absolută a lumii, a naturii.

În urma reformei Taika promulgată în anul 645, se aplică sistemul de organizare rurală, a familiei şi sistemul de taxe chinez. Tot în această perioadă a fost încurajat studiul clasicilor şi învăţăturii chineze. În secolul al IX-lea influenţa chineză se atenuează.

Primul act cu caracter “constituţional” pe care l-a avut Japonia a fost “Constituţia în 17 articole” (Jushichijo no Kenpo). A fost promulgată în perioada timpurie de consolidare a statului centralizat nipon, adică în anul 604, de prinţul Shotoku Taishi, la Asuka. Această “constituţie“ (kenpo) nu este propriu-zis o lege, ci mai mult o culegere de precepte morale şi religioase adresate slujbaşilor guvernamentali. Prin această “constituţie”, Shotoku Taishi a dorit şi a reuşit să creeze un stat centralizat şi să pună capăt luptelor pentru putere din arhipelag. “Constituţia” consfinţeşte stările sociale ale epocii, punând deasupra întregii societăţi pe împărat. Intenţia lui Shotoku Taishi era de a crea o putere centralizată în care, atât pământul cât şi oamenii care-l lucrau să fie puşi sub controlul direct al împăratului, care să obţină veniturile de la clanuri (uji) sub formă de tributuri.

În anul 670 au fost organizate şase compartimente guvernamentale: al populaţiei, al crimelor, al finanţelor, cel militar, cel legal şi cel administrativ. Compartimentul populaţiei supraveghea colectarea impozitelor şi, împreună cu celelalte compartimente, administra proprietatea imperială şi organizarea statală. Se poate spune că formarea statului tributal japonez s-a încheiat în secolul al VIII-lea prin organizarea a opt departamente ale guvernului central, dar desfiinţate mai apoi.


Denumirea acestei perioade este dată de numele localităţii în care se afla curtea imperială. Este o epocă extrem de importantă în istoria Japoniei datorită pătrunderii budismului, care a produs esenţiale schimbări în civilizaţia vremii. În anul 552 soseşte din Coreea o misiune diplomatică care a adus imagini ale lui Budha (picturi pe drapele, baldachine sau în sutre; sculpturi) - noua religie a captivat curtea imperială şi clasa nobiliară prin fastul ce însoţea slujbele.

În perioada imediat următoare, au început să vină din China şi Coreea numeroşi artişti, cărturari, artizani, călugări trimişi în dar curţii imperiale (era mai uşor de trimis oameni care să execute lucrările de artă decât de trimis produsele).

Un eveniment semnificativ al perioadei Asuka este apariţia textelor scrise, inexistente până atunci în arhipelag, fapt ce oferea posibilitatea păstrării informaţiilor. Apar primele cărţi Manyoshu şi Kogiki (scrise cu caractere chinezeşti).

Pictura, artă perisabilă datorită materialului fragil, s-a păstrat doar pe panouri cu caracter religios. Este realizată în lac amestecat cu „misuda” - un ulei special. Aceste lucrări sunt cunoscute ca aparţinând genului de pictură misuda-e. Stilul lucrărilor este foarte abstract, spaţiul bidimensional, asemănăntor picturii chineze a Celor Şase Dinastii.

Perioada Kamakura (1185-1333)

Cronologia Perioadei Kamakura

În secolul al XIII-lea, Japonia a fost pusă în faţa singurei invazii din istoria ei medievală. Mongolii, care au cucerit părţi din China şi Coreea, în anul 1274 pornesc cu o flotă puternică spre insulele japoneze. Sunt respinşi, dar în anul 1281 mongolii reiau atacul cu o flotă mai puternică şi mai numeroasă ca în urmă cu şapte ani. Sunt însă din nou înfrânţi datorită condiţiilor climatice neaşteptate. Un taifun va distruge flota mongolă, astfel Japonia fiind salvată de la cucerire. Acest taifun este numit de către poporul japonez “kamikaze”, adică “vânt divin”.

Perioada Azuchi-Momoyama (1573-1603)

Perioada "feudală" a istoriei japoneze, a fost dominată de două puternice familii regionale (daimyo) şi de dominarea militară a războinicilor şi se întinde între secolele al douăspreezcelea şi al nouăsprezecelea. Acest interval de timp se divide în perioade mai mici care poartă numele şogunilor care au dominat epoca.

Primul contact cu Vestul a avut loc în 1542, când un vas portughez, a fost abătut de un taifun de pe calea sa iniţială spre China, şi a aruncat ancora în Japonia. Armele de foc introduse de portughezi au schimbat foarte mult arta războiului în era Sengoku culminând cu bătălia de la Nagashino unde s-au folosit aproximativ 3,000 de puşti (se crede însă că numărul real nu depăşea 2,000) care au redus mult puterea samurailor. În secolul care va urma comercianţi din Portugalia, Olanda, Anglia şi Spania au sosit aici, ca şi misionari iezuiţi, dominicani sau franciscani, din care mulţi au fost supuşi martirizării şi au devenit sfinţi.

Era Edo (1603-1868)

În prima parte a secolului al şaptesprezecelea, Shogunatul Tokugawa a bănuit că toţi comercianţii sau misionarii erau pioni ai puterilor europene. Din această cauză intarea lor în Japonia a fost controlată cu stricteţe din ordinul personal al Shogunului. Un marinar englez pe nume William Adams care călătorise pe un vas olandez a eşuat pe coastele Japoniei in 1600. El a reuşit să-l impresioneze pe shogunul Tokugawa Ieyasu învăţându-l arta navigaţiei, astronomie şi matematică şi a devenit Samurai onorific primind o moşie considerbilă. Când englezii din Compania Indiilor de Est au ajuns aici in în 1616 ei au cerut ajutorul lui Adams ca favorit al Shogunului ca să construiască prima fabrică dar şi un soi de agenţie de comerţ. În cele din urmă însă Japonia, i-a silit pe toţi străinii să plece şi blocat toate relaţiile cu lumea exterioară, cu excepţia unor relaţii comerciale restrânse cu negustorii olandezi şi chinezi în oraşul Nagasaki.

Câteva ciocniri cu Rusia care se găsea în nord i-au permis shogunului să-şi extindă puterea asupra insulei Hokkaido şi a Sahalinului in 1807 dar politica de excludere a continuat. Izolarea va mai dura circa 200 de ani, până când pe data de 8 iulie 1853, comandantul Matthew Perry al flotei americane U.S. Navy cu patru vase de luptă: the Mississippi, Plymouth, Saratoga, şi Susquehanna, a intrat în golful oraşului Edo (Tokyo) şi şi-a afişat puterea de distrugere a tunurilor de pe vase. El a cerut ca Japonia să se deschidă spre a face comerţ cu Vestul. Aceste vase au primit numele de kurofune, Vapoarele negre.

În anul următor la Conventia de la Kanagawa (31 martie 1854), Perry s-a întors cu 7 vapoare şi l-a forţat pe Shogun să semneze tratatul de pace şi neutralitate dintre Japonia şi Statele Unite. În doar 5 ani Japonia avea să semneze astfel de tratate şi cu celelalte puteri occidentale. Tratatul Harris cu SUA a fost semnat pe 29 iulie 1858.

Stările sociale în Japonia evului mediu

In societatea evului mediu japonez existau două mari categorii de stări sociale: una dominantă şi una subordonată celei dintâi. Fiecare dintre aceste categorii aveau la bază ca principiu de organizare internă sistemul piramidei sociale.

Astfel, în cazul stărilor dominante putem recunoaşte la baza piramidei luptătorii, samuraii. Aceştia erau cei care îi apărau pe ceilalţi membri ai stării dominante, adică pe nobil, pe shogun şi pe împărat. Este interesant de observat legătura care exista între aceste stări, având în vedere faptul că nu putem vorbi de un nobil fără a-l considera un samurai, sau de un shogun excluzând faptul că acesta este un important nobil feudal. Asupra tuturor domnea, din vârful piramidei, împăratul, reprezentant al cerului şi al pământului, o autoritate spirituală niciodată pusă sub semnul întrebării, dar deseori constrânsă a rămâne în afara vieţii politice. Ţara, condusă teoretic de împărat, era în fapt guvernată de către shogun sau puternicele familii nobiliare, în ambele cazuri prin intermediul samurailor.

Piramida stărilor subordonate era formată din categoria ţăranilor, care reprezentau starea productivă a întregii societăţi medievale japoneze. Cu toate că se aflau în categoria stărilor subordonate, artizanii şi meseriaşii ajung să se afirme, prin măiestria artei lor, atât la nivelul stării lor sociale cât şi la cel al stărilor dominante. Negustorii şi cămătarii erau o categorie socială alcătuită din oameni înstăriţi, dar aceştia nu s-au bucurat niciodată de onoruri mai mari decât le oferă apartenenţa lor la stările subordonate. Apărută mai târziu, starea orăşenilor este cea care a reuşit să creeze o civilizaţie urbană, aflată în contrast cu cea rurală. Între cele două piramide, la cel mai de jos nivel, se afla starea repudiaţilor. Aceştia nu pot fi incluşi în nici una din cele două piramide ale stărilor sociale medievale japoneze, pentru că ei nu erau subordonaţi unei anumite stări dominate, ci erau la mila societăţii japoneze în ansamblul ei.

Interesant de menţionat este faptul că dacă facem o comparaţie între cele două piramide ale stărilor sociale din Japonia evului mediu, constatăm faptul că opus piramidei stărilor dominante, în piramida stărilor subordonate nu putem stabili relaţii de legătură între stările sociale care o compun. Astfel, pentru ţăran, cămătarul era doar un mijloc de a-şi putea plăti dările la timp, pentru artizan şi meseriaş, negustorul reprezenta o cale de a-şi comercializa produsele. Autoritatea împăratului, chiar şi numai formală, era recunoscută de către toate stările sociale, indiferent că aparţineau stărilor dominante sau celor subordonate.

* Stări dominante
o împăratul Japoniei medievale
o shogunul
o daimyo - nobilul feudal
o samuraiul

* Stări subordonate
o ţăranul Japoniei medievale
o artizanul (meseriaşul) Japoniei medievale
o negustorul şi cămătarul Japoniei medievale
o orăşeanul Japoniei medievale