Vocabularul

În vechime, pe parcursul a multe secole de contact cultural şi religios cu China, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din limba chineză astfel încît se consideră că mai mult de jumătate din vocabularul japonez este de origine chineză. Alte limbi care stau la originea a numeroase cuvinte japoneze sînt coreeana şi limba ainu. Din contactele cu călătorii portughezi din secolul al XVI-lea au rezultat numeroase împrumuturi din limba portugheză. După redeschiderea Japoniei în secolul al XIX-lea limba olandeză a furnizat o altă serie de cuvinte. O dată cu Era Meiji contactele cu civilizaţia europeană s-au înmulţit şi asfel şi-au găsit drumul în limba japoneză numeroase cuvinte din germană, franceză, şi mai recent engleză care reprezintă actualmente sursa cea mai productivă de "gairaigo" (cuvinte de origine străină).

În Era Meiji elita culturală a Japoniei a "fabricat" o serie întreagă de neologisme, scrise în kanji, care să echivaleze cuvinte străine, ca de exemplu 化学 kagaku (chimie), 政治 seiji (politică) etc. O parte din acestea au fost copiate şi în chineză şi coreeană. Prin urmare japoneza, chineza şi coreeana dispun de un vocabular de neologisme comun (pe lîngă vechile cuvinte chinezeşti) într-un mod similar cu existenţa în Europa a unui vocabular comun de termeni compuşi relativ recent din vechi cuvinte latineşti sau greceşti.

Din vocabularul japonez se pot menţiona numeroase cuvinte care au pătruns şi în limba română. Cea mai mare parte din ele se referă strict la cultura şi tradiţiile japoneze, ca de exemplu: haiku, karaoke, origami, sushi, kimono, karate, go, etc. Un exemplu interesant este cuvîntul "ricşă" (trăsurică cu două roţi, trasă de un om), care vine de la 人力車 jinrikisha (compus din om, putere, şi vehicul) şi care a ajuns în limba română prin intermediul englezei (rickshaw) şi germanei (Rikscha).